Data trecută dl. dr ne recomandase să revenim pentru o fluorizare a dinţilor permanenţi, pentru a preveni carierea acestora.
Totul a decurs foarte bine. De la programarea promptă (marţi am scris pentru programare, deja joi eram la clinică).
Am încercat la noi în oraş să-i duc la stomatolog, să vedem cum ar reacţiona, dar în afara de un consult sumar, în timp ce îi ţineam cu forţa pe scaun, altceva nu am reuşit. Iar pentru o fluorizare cu succes, trebuiau sa stea cu gura larg deschisă şi să nu pună limba, încât să ajungă saliva între suprafaţa dintelui şi substanţa aplicată, altfel nu se forma corect pelicula de protecţie şi dintele nu era protejat.
Aşa că ne-am programat direct la Timişoara la intevenţie sub anestezie cu inhalosedare.
La Antonia deja îi aparusera din luna mai până acum 3 carii la molarii de lapte, aşa că au trebuit şi aceia plombaţi.
Ca vârsta amandoi erau la vârsta optimă pentru fluorizare, tocmai pentru a păstra intacţi dinţii permanenţi noi apăruţi.
Copiii au recunoscut imediat locul şi personalul….şi personalul ne-a recunoscut pe noi.
Tudor cum a văzut clădirea a zis un singur cuvânt: DENTIST. Dar nu s-a împotrivit să intre. Cum i-am schimbat în hainele de interior, mai lejere, Antonia a început să-şi verifice dinţii cu limba şi să-şi pipaie limba cu degetele (data trecută îi rămăsese pe limba un pic de material de la plombă, de care ea fusese foarte deranjată, până l-am îndepărtat)…aşa că în felul ei a comunicat nonverbal că ştie ce urmează să se întâmple. Cum a venit dl dr, iar mai apoi dl.dr. anestezist, îi tot lua de mână să meargă pe coridor înspre scările unde e sala de intervenţii sub anestezie. Tudor începuse negocierile şi la final a concluzionat : ” dentist, un dinte”..atât i-ar fi dat el voie să-i scoată..credea că iar vor fi extracţii.
De data aceasta, Antonia s-a zbătut un pic mai mult când i s-a pus masca cu gaz, iar după intervenţie mi-a dat mari emoţii, că era palidă ca ceara, numai vinişoarele de la pleoape se vedeau roşii-vinete, îi deschideam pleoapele cu forţa şi vedeam ochii lipsiţi de viaţă, era aşa profund adormită că parcă nici nu mai respira. Cred că efectul anesteziei s-a suprapus cu oboseala şi nevoia ei de somn, căci era trează de la 3 noaptea, cum am plecat la Timişoara cu un tren de noapte. La Tudor anestezia a fost foarte scurtă şi bănuiesc foarte uşoară, fiind nevoie doar pentru fluorizare, căci imediat ce a fost dus în sala unde stă în pat până îşi revine din anestezie, s-a trezit instant şi fără plâns a vrut să se dea jos din pat să mergem să ne îmbrăcăm şi să plecăm din nou în parcul mare (Parcul Copiilor Ion Creangă), să se joace cu TRENUL. Dar a avut grijă să-mi spună să o aduc şi pe Antonia, căci o văzuse înainte cum dormea profund şi nu ştia unde dispăruse până a revenit el din sala de intervenţie.
Personalul a fost mai mult decât amabil cu noi şi mai ales eficient, astfel încât nu pot decât să vă recomand din nou această clinică..şi nu numai pentru copii cu dizabilităţi, ci pentru orice copil care are nevoie de intervenţii stomatologice.
Şi cum data trecută când am fost la Timişoara am fost exclusiv pentru problemele stomatologice şi nu am apucat să mai vedem nimic în oraş…am vrut ca de data aceasta ei să perceapă drumul acolo ca o excursie, să asocieze vizita la dentist cu ceva plăcut, mai ales că după încercările eşuate din Oradea, începeau să prindă frică de dentist…în plus ne-a ajutat şi orarul trenurilor…căci aveam tren cu pornire din Oradea la 4.42 noaptea-sosire în Timişoara la 7.52, iar apoi să revenim acasă aveam tren la 15.50, aşa că oricum intervalul de timp dintre trenuri trebuia “umplut cu ceva”..şi atunci de ce să nu fie ceva plăcut!!! Am reuşit să ne îndeplinim planul, cred ca fotografiile vorbesc de la sine…mai puţin vizibile, dar existente sunt durerile de picioare, tălpile găurite alte încălţămintei la toţi şi o oboseală cruntă…căci am făcut maraton nu glumă între toate locaţiile, mai ales că am avut noroc să cerem informaţii la persoane străine de oraş ca şi noi, care mai mult ne-au încurcat în explicaţii, decât ne-au ajutat, aşa că ne-am învârtit pe bulevarde şi straduţe până săracii copii când vedeau un autobuz mai că nu plângeau să urcăm în el. (Pantofii mei stau mărturie, când am pornit din Oradea erau întregi, când am revenit din Timişoara, erau în starea în care se văd în fotografii.)
Au fost în zona centrala a Timişoarei, la alergat porumbei bineînţeles, am fost la Catedrala, în Parcul copiilor Ion Creangă, recent deschis şi foarte modern utilat cu jucării pe care noi nu le avem în oraş. Cea mai mare bucurie şi totodată dezamăgire a fost trenul pentru Tudor…dimineaţa l-a şi pupat să-mi arate cât de mult îi place..dar nu a avut noroc să poată merge cu el, dimineaţa erau închise vagoanele şi locomotiva şi nu era nimeni să-l conducă, iar după amiază când am revenit special pentru tren, era închis cu totul într-un spaţiu cu vitrine, aşa că l-a putut doar vedea prin geam.
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply