Mare noroc avem cu proiectele si organizarea de la Asociatia SOS Autism Bihor, caci asa reusim si noi sa ajungem in diferite vizite, spectaculoase pentru copii, pe care altfel nu ni le-am permite nici din punct financiar, dar nici organizatoric. Asa in grup, cu autocar, totul este mult mai simplu, mult mai sigur si cu riscuri minime pentru evenimente neplacute.
Chiar daca in locurile vizitate ajungem sa ne despartim in grupuri, grupulete, fiindca copiii au fiecare alt ritm si alte interese..totusi ideea ca stim ca suntem asteptati la o anumita ora, ca la doua alei distanta vom gasi alta familie in caz de nevoie etc este deosebit de reconfortant pentru mine, cel putin, in calitatea de parinte. Copiii se cunosc deja, dupa iesirile ce le-au avut impreuna. Desemenea au o anumita rutina: stiu de unde urcam in autocar, ca mergem undeva departe, ca vom vedea ceva deosebit etc, astfel nu sunt agitati si nu au accese de panica niciunul.
Tudor deja stia de la orarul lui cu pictograme, unde mergem si toti pasii inlantuiti si asteapta cu mare nerabdare ziua “X” pentru plecare.
La destinatie mi-a fixat de la inceput obiectivele: “prima data zoo, apoi parc, apoi tren”…dupa cum se vede in fotografii, dorintele i-au fost respectate.
Antonia se moleste la un drum mai lung si pe cand ajungem la destinatie s-ar odihni, ar sugera chiar un somn binefacator…si cum nu se poate, e maraita pana isi revine la “parametrii oficiali”…in plus, dupa ce i-am tot scos pe dinti, in sfarsit ii si cresc dintii permanenti, asa ca ea avea si preocupari proprii legate de noul dinte…dar dupa jumatate de vizita si-a revenit spectaculos din starea de indispozitie si oboseala si s-a manifestat voioasa la ceea ce vedea in jur.
Culmea ironiei, intre elefanti, lei, leoparzi, ursi, maimute, pauni etc…pentru Antonia si Tudor atractia maxima au fost caprele!!! De abia s-au lasat dusi din tarcul caprelor.
Deosebit fata de alte vizite, a fost si faptul ca Tudor cu un tupeu de neimaginat a dat din coate si si-a facut loc prin multimea ce parea de “nestrapuns” si a ajuns in mijlocul spectatorilor ce urmareau dresajul focilor. De fiecare data cand am mai fost am ratat acest spectacol ca nu reuseam sa ajungem la locuri de unde sa vedem, dar de data aceasta desi initial l-am intors de doua ori din drum, caci mi se parea o misiune imposibila, a fost foarte indarjit si nu s-a lasat pana nu si-a atins obiectivul. Dar am intalnit grupuri de copii cu profesori din tarile vecine si au fost foarte amabili si l-au primit intre ei, iar reactiile lui Tudor la spectacolul cu foci au fost de maxima fericire si admiratie.
Premiera a fost si faptul ca au acceptat palariile, primite cadou de 1 iunie, tare dragi ne-au fost cu ele amandoi!
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply