Zi de zi se inregistreaza progrese la ambii copii, ceea ce nu poate decat sa ne bucure.
La Tudor am observat si in trecut ca are la un interval de cateva luni, o saptamana, doua, cand acumuleaza cunostinte si deprinderi cat acumuleaza de obicei in jumatate de an. Acum se afla intr-o astfel de perioada benefica, nu reusim sa tinem socoteala cu noile achizitii.
Ieri psihopedagogul de la gradinita lui Tudor, mi-a spus, ca el isi doreste atat de mult sa mearga zilnic la grupele de masa, unde sunt copii multi, incat le ia de mana pe doamnele educatoare sau pe psihopedagog si fiind foarte motivat, accepta sa repete dupa ele “HAI LA COPII”. Mi-a spus ca intr-adevar inca spune sacadat si in mod imitativ, dar….. SPUNE, ceea ce reprezinta mare diferenta fata de niciun sunet uman cu putin timp in urma.
Azi, am putut sa observ in cadrul sesiunilor de terapie de acasa, un alt pas important pe verbalizare. Daca de trei saptamani accepta sa spuna in mod imitativ dupa noi cum “face vaca, calul, oaia, porcul etc”..azi pentru prima data, cand a pus animalul peste cartonas si l-a intrebat tutorele “cum face vaca”, singur, fara sa-i mai spuna nimeni a spus “Muu!”, asa a continuat la fiecare animal, fara greseala, a reusit chiar si curcanul sa-l imite.
De cateva zile spune tot mai multe cifre. Intotdeauna i-a placut sa numere, mai bine zis sa-i numere cineva. Asa faceam cand coboram scarile, cand treceam pe langa masini,copaci etc. Acum recunoaste vizual toate cifrele si vreo 8 cifre le si spune, stalcit, dar se intelege la care se refera.
Si-a revenit si la programle unde trebuie sa arate si denumeasca partile corpului, acum arata fiecare parte de corp la comanda si la majoritatea le spune si denumirea. Culmea ca “urechile”, care este cuvant greu le spune cel mai corect.
Se vede in atitudinea lui totala o schimbare. Mi-e si groaza sa-mi amintesc cum era acum 1-2 ani.
Cine a vazut filmuletele postate, poate nu a fost foarte impresionat ca un copil de aproape 4 ani spune “TATA” imitand pe cineva si cu un cartonas in fata sau ca picteaza cu degetul. Filmuletele repzezinta oricum o mica parte dintre programele lui zilnice. Dar voi incerca sa postez un filmulet chiar din primele zile ale terapiei, doar cateva secunde, caci e greu de ascultat urletele lui incontinuu si sa ne vedeti cum ne luptam fizic cu el sa-l tinem pe scaun, nu sa avem si speranta sa lucreze ceva!
Acum trece printr-o oboseala crunta. Ca sa poata face 2 sesiuni de terapie ABA dupa amiaza, fara sa sacrificam activitatile de la gradinita, il scot la ora 13, sacrificandu-i astfel somnul de amiaza. Foarte greu se adapteaza noului ritm de lucru si lipsei somnului de la amiaza. Se si vede in filmulete ca mereu casca si e plans. Ne tot arata perna si sforaie si incearca sa le alunge pe fete, le spune “PA!”. Dar aici intervine marea schimbare. Daca in trecut ar fi urlat si s-ar fi aruncat pe jos pana ar fi avut castig de cauza, acum intelege, ca fetele nu vor pleca, ca el inca are de lucru, revine la masuta sa-si faca sarcinile si stie ca abia apoi va avea program de joaca si va putea viziona desene animate.
Intelege tot mai multe si in afara orelor de terapie. La ultima runda de cumparaturi, a vazut o masinuta cu fise, s-a urcat pe ea, i-a aratat tatalui lui sa bage fise in gaura si sa apese butonul sa-i dea drumul la masina. A stat cuminte pana la final, chiar daca a mai strans putin din ochi, de frica. In trecut urla si cobora imediat ce simtea ca se misca masina sub el. Exemplele sunt multe, de multe ori nici noi nu ne dam seama pe moment si apoi cand realizam, ne susotim unul catre altul: “Ai vazut? Ce a facut? Ai vazut ca a inteles ca…”
In programele de lucru are incluse si programe pentru desensibilizare. Am observat ca are sensibilitate tactila. In cazul copiilor cu autism, se intalnesc adeseori si disfunctiile senzoriale:nu suporta sa atinga anumite materiale, nu suporta anumite sunete, nu suporta lumina etc. Am trecut prin toate aceste faze, s-au manifestat mai mult sau mai putin evident. La simtul tactil, am observat probleme, cand in cadrul terapiei, efectiv refuza sa puna mana pe plastilina, vreo luna am insistat pana a acceptat sa o atinga, apoi cand a ajuns sa rupa bucatele din ea, ii venea efectiv sa vomite, atat era de dezgustat de ea…..acum a ajuns sa ruleze plastilina, sa faca cerc, minge, sa rupa bucatele, sa preseze….tot in scop de desensibilizare avem si acel program de pictat cu degetul si palma…tremura de repulsie cand vedea acuarelele in borcanase..acum mai maraie la inceput, dar a ajuns sa accepte sa i se puna vopsea pe toata palma si sa aplice pe plansa…zilnic il frecam cu perii diferite, atinge tot felul de mingi de texturi diferite, blanuri, matase, hartii diferite etc.
Pentru fiecare notiune simpla, el munceste poate luni de zile, dar apoi o data inteleasa si fixata ramane in bagajul lui de achizitii.
In primele ore de terapie ocupationala acum exact un an, cand a auzit-o pe psihopedagog ca-i canta “la-la-la” i-a dat o palma peste gura…nu suporta sa auda cantec de voce umana, doar sunete de la jucarii. Ieri incearca sa imite linia melodica de la cantecul “noi suntem piticii, piticii voinicii…” pe care i-l canta fetele cand fac impreuna pasul piticului.
Inca o data spun, ne miram, cum pe toate planurile s-au produs schimbari majore ..si din fericire sunt schimbari in bine.
Nu am uitat-o pe Antonia. Ea are in fiecare zi intalnire de 2 ore cu una dintre tutorii ei. Daca la inceput nici nu voia sa stea in preajma lor, acum le sare in brate, accepta sa se joace cu ele. Isi face foarte constiincioasa programele. Chiar daca tot nu “spune A” la comanda, incearca…A inceput sa raspunda la nume. Nu va puteti inchipui ce dureros era sa-ti strigi propriul copil pe nume si el nici macar sa nu intoarca capul ..sau in parc….sa-l chemi si el in loc sa vina la strigarea numelui sa fuga si mai departe. Acum recunoaste “ANTONIA” si stie ca trebuie sa vina catre persoana care a strigat-o.
Si la ea se vad schimbari in comportament in iesirele in oras. Daca pana acum in masina se uita pe o carte cu poze sau poate doar se utia in gol si era preocupata de suzeta din gura, acum se uita foarte atenta pe geam, la tramvai, la masini, la oameni, la copaci , cladiri….in magazine nu mai e speriata de zgomotul anunturilor de la microfon, este chiar incantata de aglomeratie, de plimbatul in carucior printre rafturi…Toata ziua e zambitoare si bine dispusa…din cand in cand mai gangureste “ga-ga”, “gah”, “ba-ba”….luni de zile nu mai scosese niciun sunet, doar niste urlete ca de lupusor….
Am surprins-o si la cresa in mijlocul copiilor, se alerga cu ei…nu mai era retrasa intr-un colt de camera jucandu-se cu aceleasi doua cuburi rosii…vineri are serbare…voi incerca sa o duc sa vad cum reactioneaza, daca nu se sperie si nu urla de frica ca la serbarea de Mos Craciun, vom sta si noi, altfel ne vom strecura afara, sa nu o traumatizez si nici sa stricam serbarea copiilor…dar acum cu atatea surprize placute pe care mi le-au oferit, am mai mult curaj sa incerc experiente noi, pana nu incercam nu stim daca poate sau nu face fata unei situatii.
Daca printre cei care citesc aceste randuri se afla si parinti cu copii autisti, le recomand si eu ca si alti parinti inaintea mea: nu va fie teama, incepeti sa faceti ABA cu copii vostri! Vor exista progrese si chiar daca este o terapie ferma, care poate parea foarte greu de suportat de copil si de parinti, este o terapie eficienta. Ati auzit cred acea expresie folosita ..culmea de persoane, care nu au practicat probabil niciodata ABA…ca e “dresaj”, ca-l invata pe copil mecanic….Cred ca ati citit pe fata lui Tudor cu cata bucurie se juca cu trenul impreuna cu tutorele lui, cum facea “UUUU!”..Vi se parea a se preface? El acum a invatat placerea de a se juca cu ursuleti, cu papusi, cu trenuri, cu mingea….si abia acum va putea sa se joace adecvat cu copiii de varsta lui si sa fie acceptat. Ce folos daca acum un an isi dorea sa fie in mijlocul copiilor sa se joace cu mingea impreuna cu ei, dar el stia doar sa o ia in brate si sa fuga cu ea, ca sa atraga atentia, suparandu-i pe copiii respectivi si stricandu-le jocul, ulterior fiind indepartat de catre ei? Acum stie sa “prinda mingea”, “arunce mingea”..nu mai trebuie sa-i spui, stie care e rolul mingii..in primavara mergem in parc sa exersam suturi la poarta…nu a devenit nici pe departe un robot…se vede ca se bucura si parca, parca..incepe sa semene cu un copil normal…mai este mult de munca pana sa si devina cu adevarat un copil normal, dar progresele lui sunt imbucuratoare, iar ceea ce am vazut la copiii mai avansati cu terapia ne da sperante ca totul va fi tot mai bine cu fiecare zi.
cititi povestile copiilor si vizionati filmuletele prezentate la intalnirea de zilele trecute cu autoritatile a unui grup de parinti ai copiilor cu autism ….sunt relatari succinte ale inceputurilor si progreselor copiilor respectivi, cu ajutorul terapiei ABA
