Azi a fost Tudor la primul lui meci de baschet. Bineinteles in calitate de spectator, nu jucator. Este sportul perfect pentru el, caci e un sport dinamic, nu se plictiseste deloc, se marcheaza des, deci are ocazia sa aplaude, sara si strige “Bravo! Ai reusit! Gol!” fara sa iasa in evidenta la modul negativ, dimpotriva arata ca cel mai infocat suporter. Sunt pauze dese, iar sala nu e atat de aglomerata incat sa trebuiasca sa stea doar pe scaunul lui, asa ca a apucat sa exploreze peste tot…de la gardul din jurul terenului, pana sus, la ultimul rand de scaune. A fost super incantat de mascota LEONE (uneori chiar prea incantat, caci vreo 10 minute uitase sa se mai uite la meci si urmarea reactiile lui LEONE). In pauza l-a urmarit pe LEONE prin toata sala, iar cand in sfarsit au ajuns fata in fata s-a emotionat si abia a putut sa bata palma cu el si sa-l priveasca. A inteles corespondenta dintre cosurile marcate de jucatori si schimbarea scorului pe tabela de marcaj. Oricum el a fost fair play si a aplaudat si cand au marcat vizitatorii, nu numai echipa oradeana. La sfarsit a stat si el in primul rand, langa suporterii de suflet ai echipei sa bata si el palma cu jucatorii CSM Oradea. A avut si el haine de culoare rosie, culoarea suporterilor si am reusit sa-i aplicam si un autocolant cu numele echipei (asa el intra mult mai usor in atmosfera si se simte special, important).

A Letter To My Teacher – 14 Things About Me

My name is Emma and I am in your class this year. I want you to know a little about me. I’m nervous and scared to be in your class because this is a new school for me and I don’t know what to expect. I loved my friends and teachers from my old school. I miss them and am sad to leave them. I may need some time to adjust until I am able to feel comfortable. Please don’t judge me on my first few weeks. I sometimes look like I don’t understand, but that doesn’t mean I haven’t. I don’t have the language to say what I feel or think a lot of the time. I don’t have the language to ask the questions I’d like to ask.

I am very sensitive. Sometimes if someone is upset, stressed or angry I become overwhelmed by the feelings and I shut down. I don’t know how to process those feelings. I might not look at you when you talk, but that doesn’t mean I didn’t hear you. I have excellent hearing, but sometimes I don’t know how to process what you’ve just said or I might not completely understand what is expected of me. Sometimes I won’t answer a question I know the answer to, because I don’t understand why the question is being asked.

As I become familiar with you and your classroom I will begin to shine. A great way to speed up this process is letting me know what to expect. Written or picture schedules for the day reduce my anxiety. A five-minute warning before a change of activity can help me too. I love timers. If you let me, I will set the timer to the time you’ve told me and when the timer goes off I will be able to do what you’ve asked.

You are my teacher and role model. I look up to you. I really want you to like me. I need you to believe in me. I need you to help me so that I can succeed.

1. What is my general disposition?

I am happy almost all the time.

2. What am I really, really good at?

I’m good at leading others. I am very persuasive and a good negotiator. Use my negotiating skills for math and science. Use my leadership skills to motivate me.

3. What do I absolutely LOVE doing?

I love music, dancing, being up on a stage, give me a microphone and I will sing. I love “talent shows.” I love any game involving running, swimming under water, laughing and being silly. I LOVE playing “Duck, duck, goose!” and musical chairs. I love having dance parties. I love playing hide and seek. I love dressing up as a princess. I love bouncing, swinging and going to any playground. I am very athletic and also very girly! I LOVE cooking! I won’t eat most of what I cook, but cooking is fun, especially pancakes, I love pancakes.

4. What do I absolutely HATE?

I hate being told I can’t do something, when I’ve just done it. Example: Please do not say, “You cannot shout!” after I’ve just shouted. Obviously I CAN shout, I just did, with you right there watching me, telling me I “can’t” is not true and it’s confusing. Say instead, “You mustn’t shout. Here is what you can do instead.” Then show me how I can speak more appropriately. By doing that, you are helping to give me other choices. Try to remember when you tell me what I cannot do, to tell me what I can do as an alternative.

5. What academics are my strong areas?

Reading, writing, typing and math – I am fairly new to these subjects, but in the last year I’ve gone from just learning how to form the letters of the alphabet to being able to read and write at a 1st -2nd grade level, likewise with math. My favorite museum is the American Museum of Natural History. I love the Hubble Imax movie. I am interested in learning about our world, the ocean, the moon, other planets and the universe. I don’t want to be an astronaut though, I want to be a singer on the stage!

6. What academics do I need a lot of extra help with?

I resist all academics because they are hard for me. I don’t want to disappoint anyone and I hate it when I make a mistake. Try to help me by helping me succeed. If I don’t know something, like a word, wait to see if I can get it on my own, (I often can) but if, after 15 – 30 seconds I am clearly struggling, tell me the word. Don’t say, “sound it out,” or “try again.” I didn’t learn to read by sounding out the letters, and while I am able to do that a little now, it makes words like bomb, limb and thought impossible for me to understand that rule. I want to learn. I want to be independent. With your help, I can learn and I will.

7. Which skills would my parents really like me to work on this year?

My parents want me to continue with my reading, writing, typing and math. I am interested in science too. My parents would love to see me begin understanding the concept of time and money and they would like to see me continue to get better at identifying my emotions. They love seeing me perform and sing and dance. Maybe we could start a theater program! My mom says she would love to help organize that if the school wants.

8. How will you know when I’m getting frustrated?

I will get a look on my face of panic. I begin to breathe differently too and often I will talk to myself, usually in a slightly high-pitched voice laced with anxiety. Sometimes I will start repeating things other teachers in the past have said to me, in a scolding tone, such as, “No Emma! You may not __________. If you _____________ we will take away ______________.” These things may sound scripted and the temptation is to ignore what I’m saying, but it actually means I’m in overwhelm and have to rely on my scripts to say anything at all. So try to listen, even if the words seem meaningless, I am trying to communicate my feelings and distress to you. Sometimes I might say, “You have to ask for help!” This is how I know to ask for help when I’m very stressed. I can’t remember that people may not understand me and then will ignore me instead of helping me. Also I might say, “Do you want to go swimming?” This means I really, really want to go swimming and if you can tell me when that is scheduled and show me on a schedule board, I will understand and become calmer.

9. What can you do to calm me down before the storm hits?

Listen to me, acknowledge my feelings, do not dismiss my upset, speak calmly and lovingly. I am very sensitive and know when someone is angry or irritated and that will only make me more overwhelmed. If you can break things down for me into small baby steps, I will be able to pull myself out of the overwhelming feelings and go on to succeed.

10. Too late! The storm hit! What can you do to calm me down?

This is not the time to engage in a power struggle. I am not trying to manipulate you or upset anyone. I am simply expressing my frustration. Help me learn other coping techniques. Sometimes if I’m very upset I will bite myself or hit myself. Sometimes I will just scream. My mom says my screams can break glass. That’s never happened before, but I know it can be upsetting to see me like this. Please try not to raise your voice. Please do not tell me not to hit or bite, that won’t help me and anyway I probably already have by the time you say that. (See #4) I do these things because the pain I am feeling is so intense biting or hitting my arm or hand lessens that pain, and the pain I feel from hurting myself is pain I’m in control of. Please understand that trying to restrain me, or yelling will not help me stop, it will just add to my confusion and frustration.

What helps you when you feel overwhelmed? What things do you do when you feel so anxious, scared or upset you feel you can no longer cope? Maybe the things that work for you will help me too. I want to learn other methods. But be patient. Showing me once does not mean I will have learned it. Usually there is a sensorial component to my upset. I am overwhelmed with a feeling or a sensation. I am exhausted, tired or hungry. Often a sensory break will do wonders to restore my equilibrium.

11. What strategies work really well to get me to do something I don’t want to do?

Make it into a game! Often music can be incorporated and that will change everything. High affect and silliness can make something that feels difficult seem fun!

12. What typically makes me laugh?

Silly faces, playful interactions, games! I have specific jokes and games I like to play with specific people. Things we do with each other that I don’t necessarily do with anyone else. Maybe it’s a silly dance, maybe it’s making faces at each other, pretending to be someone else or that I’m someone else will usually make me laugh. I love laughing.

13. What consequences backfire and don’t give the desired results?

Sometimes if someone misinterprets what I’m saying or asking, I can get really frustrated. If you say – “You have to do __________. If you don’t, I’m going to take away _________ ” will only make me upset and anxious. I won’t be able to concentrate on what it is you’d like me to do because I will be worrying about having that thing I love taken from me. Instead, if you say, “You can __________, but first you need to do _____________.” That way I can concentrate on having/doing something I love as opposed to taking something away.

14. I would also like you to know…

I have a string that I love. Please do not take my string away as punishment. My string helps me focus and it makes me feel safe. If you take it away or threaten to take it away I will become completely overwhelmed. Sometimes, like when I need to type or write, holding my string too makes it harder to do those things. During those times, you can say, “put your string somewhere close by, so that your hands are free to write or type.” If you let me control where my string is, I will do as you ask. Also (a little secret) if you get a string or ribbon and copy my movements in a playful way, you might see and feel how wonderful it is and I will be surprised and so happy that someone wants to interact with me in a way that I love.

I have no allergies, but I do like to eat the same food everyday. Some foods, look, taste and smell funny. Don’t make me eat something I don’t want to eat. My mom and dad pack me the same lunch everyday. They know it’s what I feel safe with. But sometimes I will see someone eating something that looks good. If I seem interested in trying something and if it’s okay to let me, then do, otherwise please tell my mom so she can get it for me so I can try it.

One last thing – Assume competence and respect my process. I can and do learn. I may take longer thananother kid, but I can learn. I am extremely independent. Show me, let me and help me.

Este primul an când vom încerca incluziunea şcolară cu normă întreagă. În ultimii doi ani, atât Tudor, cât şi Antonia, deşi au fost înscrişi în grupă specială la grădiniţă, mergeau zilnic o ora măcar la grupele de masă, însoţiti de shadow fiecare. Până la acest moment eu zic ca a fost soluţia cea mai bună pentru ei, date fiind opţiunile pe care le aveam. De ce am schimbat?

Tudor pe partea de cognitiv poate face faţă nivelului de clasă pregătitoare la şcoala de masă. O spun atât evaluarile făcute de coordonatoarea terapiei lui, cât inclusiv acea evaluare psihomotrică ce s-a făcut la nivel naţional în primăvară de comisiile şcolare. Pe partea de socializare şi verbalizare, unde sunt marile lui probleme nu ar mai fi putut avansa în cadrul grupei speciale, unde restul colegilor rămaşi în acest an şcolar erau nonverbali. În plus începuse să imite copiii mai mici din grupa specială, să vorbească ca un bebe, cu voce schimbată, iar când ceilalţi aveau zile nefaste cu probleme de comportament majore, bineînţeles că îl agitau şi pe Tudor şi “dacă restul fac o prostie, el să nu o facă?”..normal că puterea exemplului era mai tare decât sfaturile shadowului sau ale personalului. Iar în grupa de masă, acea ora zilnică era insuficientă şi nefiind tot timpul în acea grupă, avea statut de “vizitator ” şi practic era imposibil să îşi găsească măcar un prieten, iar în unele perioade ale anului şcolar, activităţile erau de aşa natura ca era exclus (repetiţii pentru serbări, lecţii deschise, diferite perioade de concursuri şcolare etc). În ultimul an el mergea alternativ, o săptămână la o grupă, o săptămână la alta grupă, după cum erau pe tura de dimineaţă doamnele educatoare care au avut bunăvoinţa să-l primească. Căci din păcate nu există un cadru legal şi o posibilitate de motivare a personalului pentru a accepta şi astfel de copii şi atunci totul a mers pe bunăvoinţă şi omenie. Oricum, din experienţa de până acum ştim că şi dacă exista acel cadru legal, dacă cadrul didactic respectiv nu vrea să-l ajute cu adevărat şi-l vede doar ca pe o grijă în plus şi o povară, chiar dacă îl acceptă fizic în grupă, poate foarte uşor să-l facă invizibil, prin totală indiferenţă sau şi mai rău să îi creeze noi probleme de comportament, printr-o abordare greşită. La una din grupele unde mergea la integrare, doamna educatoare va prelua din acest an şcolar grupa mică, unde Tudor chiar nu ar fi avut rost să meargă, aşa că ar fi trebuit create noi “alianţe “, o nouă grupă, noi colegi etc. La grupa specială, pentru a treia oară ar fi trebuit să se acomodeze cu o nouă educatoare, căci în tradiţia sistemului şcolar actual, fiecare an şcolar aduce schimbări de personal. Nici continuitatea cu psihopedagogul cu care colabora de 3 ani deja nu mai era certă. Aşa că mult prea multe schimbări, mult prea multe începuturi şi acomodări, care la nivelul unde se află acum Tudor i-ar fi fost adevărate piedici în calea progresului. Pentru noi ca echipă este foarte frustrant să ajungem cu el la anumite niveluri în terapie şi pentru că nu are unde să le aplice în mod adecvat să se risipească toată munca noastră sau şi mai grav să apară noi probleme, care pentru a fi rezolvate necesită să alocam din timpul terapiei care este prevăzut pentru alte scopuri actuale (în special dezvoltarea limbajului).
Nu blamez învăţământul special, dimpotrivă pentru ei a fost locul potrivit până acum. De 4 ani de când a fost în acea grupă s-a îmbunătăţit constant situaţia acolo: personalul a urmat numeroase calificări şi cursuri de specialitate exclusiv pe partea de autism, grupa a fost structurată în sistem Teacch, am avut înţelegere pentru prezenţa shadowului la fiecare copil etc. Dar la acest moment şi la acest nivel de dezvoltare a lui Tudor, cred că numai într-un cadru cu copii tipici, verbali ar putea să se dezvolte pe ariile problemă, căci jocurile noastre de acasă cu grupul de copii nu pot suplini total această lipsă ce a existat până acum.

Deocamdată încă există multe incertitudini. Ce se preconiza când l-am înscris in iunie, s-a schimbat în mare parte. Prima schimbare majoră e data începerii anului şcolar, care după cum ştiti cu toţii s-a decalat cu o săptămână (cel puţin potrivit ştirilor apărute in mass media). A doua schimbare este locaţia unde îi va fi clasa. Cum grupele pregătitoare (celebra clasă zero), au fost o incertitudine şi la fiecare schimbare de ministru al învăţământului aparea sau dispărea “grupa zero”…normal că şi logistica pentru aceste grupe nu e pregătită acum când începe deja anul şcolar. Iniţial trebuiau clasele să fie construite în Băile Felix….acum vorbim de clase în Cihei (un sat vecin) în cadrul grădiniţei de acolo, ceea ce ar presupune naveta zilnică cu un autobuz şcolar sau aici în Sânmartin, dar la şcoala nouă, unde sunt clase inclusiv de a VIII, deci copii de la 7 ani până la 14 ani amestecaţi în curte în timpul pauzelor, curtea cam neîncăpătoare şi nesigură din punctul meu de vedere, caci poarta la şosea este mereu deschisă, clădirea este cu etaj cu scări şi paliere ce vor pune la grea încercare vigilenţa shadowului, când Tudor o va lua la goană. Partea pozitivă este totuşi că indiferent de locaţie, tot va fi mai aproape (până acum mergeam În Oradea, exact în partea opusă de oraş, deci foarte mult timp alocat deplasării şi cheltuielile cu benzina pe măsură); conducerea a acceptat fără reţinere prezenţa shadowului cu Tudor la clasă, la fel şi doamna învăţătoare; din discuţiile ce le-am avut cu doamna învăţătoare am perceput-o ca pe o persoană cu care vom putea colabora, atât pe plan profesional, cât şi ca om. Dânsa a avut clase comasate, cls I şi III, tot într-un sat vecin, unde predominant (cred 100%) erau copii de etnie roma, aşa că nu se va confrunta prima dată cu situaţii mai delicate. Să sperăm că Tudor, oricât e el de zmeu-paraleu să nu o “anihileze” pe doamna învăţătoare, dacă înaintaşii lui nu au reuşit. Doamna învăţătoare a fost deschisă, nu a mai avut cazuri de copii cu autism în clasă, dar la o primă întrevedere ce au avut-o a reuşit să comunice cu el şi să i se respecte autoritatea, obţinând răspunsuri la cerinţele ce i le-a prezentat şi colaborare cu grupul de copii din clasă.

Aşa că în perioada această sunt într-o fază de incertitudine pe multe arii…sper ca până începe anul şcolar sau măcar după primele două zile de şcoală să ştim exact ce va fi.

Să aflăm sigur când începe şcoala

Să aflăm locaţia clasei …să vedem va fi sau nu navetist

Să ştim sigur că este repartizat la doamna învăţătoare pe care am reuşit să o cunoaştem

Să îşi cunoască noii colegi (din păcate niciunul dintre copiii ce vin la noi la joc, nu îi vor fi colegi, căci ei merg în clasa I direct de la grădiniţă)

Nu avem habar ce rechizite să-i cumpăram şi care va fi până la urmă curricula pentru nou înfiinţata clasă pregătitoare

Sper…să fie nefondate temerile mele că în timp ce toată clasa va fi în activitate
Tudor va alerga ca vântul şi ca gândul pe scări, în curte sau direct în vreo staţie de autobuz să plece hai-hui

Şi că nu o să aibă proteste majore, o dată cu sfârşitul vacanţei

Date fiind toate aceste necunoscute…care speram eu ca vor fi lamurite deja până la 1 septembrie, nu am îndrăznit să-i prezentăm situaţia lui Tudor…căci pentru el e mai rău să-i prezentăm o variantă şi apoi să apară altceva…aşa ca le va trăi direct, pe măsură ce va ajunge în situaţie: festivitatea de început de an şcolar, cunoaşterea învăţătoarei şi a colegilor, explorarea noii clase, noua rutina şi noile activităţi. Din punct de vedere terapeutic este total contraindicat sa fie astfel expus, ideal era să cunoaştem toate datele şi să repetăm zilnic unde va merge, cu cine, ce va face…să-l ducem chiar fizic la locaţia şcolii încă din timpul vacanţei etc…..dar din păcate sistemul actual de învăţământ nu ne permite acest lux al certitudinii, totul se rezolvă în ultimul moment, după “cum se poate”. Este o situaţie generalizată la nivel naţional, deci nu pot spera că în alt loc era mai bine….dimpotrivă, a fost o mare minune pentru mine că a fost acceptat la înscriere fără nicio reţinere şi încă însoţit şi de shadow….căci multe piedici au întâmpinat alte familii în acest sens…căci deşi drepturile copilului la educaţie există, teoria e frumoasă, dar în practică piedicile apar la tot pasul.

Antonia . Deşi iniţial pe ea voiam să o las şi în acest an şcolar tot la grădiniţa unde a fost, date fiind modificările de personal, colegii cu care rămânea în grupa specială, insuficienţa acelei ore zilnice de integrare, am hotarât să o înscriem şi pe ea la o altă grădiniţă. Antonia încă e nonverbală, dar ca rezultat al terapiei a reuşit mult să evolueze pe imitaţie, în special după adult (educatoare sau terapeută), dar şi după copii. Iar faptul că în timpul vacanţei am reuşit să-i organizăm zilnic jocuri cu cele două fetiţe vecine, începe să se facă cunoscut, căci e mult mai prietenoasă cu ele, a ajuns mai ales în activităţi de gen cântece, dans chiar să le caute compania, face împreună cu ele diverse activităţi, parţial singură, parţial ajutată de terapeute. În grupa specială ar fi rămas numai cu colegi băieţi, deci şanse puţine de jocuri simbolice ce exersăm noi cu ea (joc cu păpuşa, servit ceai, colorat, pictat floricele etc). La grupa de masă unde mergea la integrare, deja nu mai făcea faţă, activităţile nu îi mai permiteau să participe şi ea, caci au dispărut cântecele însoţite de gesturi, unde putea şi ea să faca măcar gesturile şi să spună onomatopee…acum se vorbea despre Cosmos, se învăţau poezii lungi, se faceau activităţi mult peste nivelul ei de înţegere, aşa că putea cel mult să-şi exerseze puterea de răbdare pentru a aştepta cuminte o oră sau să facă totul promptat full de către shadow.
Din această toamnă va fi în grupa mijlocie, la grădiniţa din Băile Felix. Ca şi locaţie este foarte bine pentru ea, căci sunt clase moderne, au curte, parcul foarte utilat al staţiunii e chiar lângă gardul grădiniţei, există transport la intervale orare foarte convenabile, aşa ca va putea veni cu teraputa ei însoţitoare, fără să mai fie total dependentă de mine cu maşina.
Aproape aceleaşi incertitudini şi în cazul ei ca şi în cazul lui Tudor.
Când începe grădiniţa

Cine îi vor fi colegii şi cât de numeroşi, căci noi am mizat când am inscris-o pe informaţiile că vor fi in jur de 12 doar, ceea ce ar fi ideal, permiţând personalului să se ocupe şi de ea şi fiind mai puţini, sperăm mai puţin vacarm, căci pe Antonia o agită, dacă în jur e haos

Pe doamnele educatoare le ştim doar după nume, căci în iunie nu era sigur că tot dânsele rămân, aşa că deocamdată, dânsele nu ştiu de copilul extraterestru care le va ateriza în grupă de mână cu terapeuta. Sper chiar mâine să remediez această situaţie, măcar la nivel de informare.

Nu ştim exact ce activităţi se vor face, dar totuşi din experienţa de până acum, la nivel de grupă mijlocie ar trebui sa fie accesibile Antoniei (care este deja veteran: 1 an de creşă, 2 ani de grupa mică, 1 an de grupă mijlocie)

Sper să fie acceptată de toţi şi prezenţa în această grădiniţă, pentru o perioadă de cel puţin doi ani, să îi fie de folos in evoluţie..ea nu se impune ca Tudor şi nu se ştie face plăcută ca el, dar mai rar, îşi găseşte şi ea mici prieteni