din pacate acesti adulti cu autism nu au avut sansa unei terapii reale de recuperare cand erau copii..iar parintii lor se confrunta cu intrebarea care ne bantuie pe toti cei ce avem copii cu dizabilitati: ce se va intampla cu copilul nostru atunci cand noi nu vom mai fi?
de multe ori in jurul meu aud ca “autismul e o moda”, ca sunt incadrati prea multi in aceasta categorie in mod eronat, ca inainte de Revolutie de ce nu erau in Romania autisti? erau si atunci..o dovada o vedeti chiar in filmuletul de mai sus, acesti adulti, atunci erau copii…doar ca erau gresit diagnosticati (majoritatea erau diagnosticati cu schizofrenie), erau izolati in spitale de psihiatrie sau ascunsi de propria familie, ei fiind inexistenti pentru societate
aud tot mai des la parintii copiilor cu autism aceasta intrebare: ce se va intampla cu copilul nostru atunci cand noi nu vom mai fi? caci atata timp cat acel copil nu reuseste sa fie recuperat in perioada cand inca se poate face acest lucru, el va deveni un adult din punct de vedere a varstei, dar tot un copil din punct de vedere al dependentei fata de parinti
la primele intalniri cu parintii si copiii din asociatia locala…eram mereu foarte tulburata, in special de mama lui E., “copilul cu autism de 32 de ani” din asociatia locala..atunci vezi adevarul crud si nemilos..un parinte slabit de puteri, cu umerii aplecati de griji, si un adult-copil care inca mai are nevoie de mama sa-l imbrace sau sa-l tina de mana pe strada….cu cat ne cresc copiii, cu atat ne este mai frica de aceasta intrebare: ce se va intampla cu copilul nostru atunci cand noi nu vom mai fi?
aceasta disperare imi da o singura alternativa in prezent…sa fac tot ce pot pentru a-i aduce pe copiii mei la un grad de independenta fata de noi, care sa le permita sa traiasca intr-un mod “functional” in societate si cand noi, parintii lor nu vom mai fi
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply