Un părinte de copil tipic ar spune: “am ieşit la iarbă verde, copiii s-au simţit bine şi au mâncat cu poftă”…un părinte de copil special face bilanţul: “interacţiune cu membrii familiei şi persoane străine sosite inopinant, generalizare program pictură, iniţiativă în activităţile gospodăreşti, sortare legume, amestecat în ceaun, umflat saltea, cărat văniţa cu apă, fript slănină, pus lemne pe foc, udat pomişori, iniţiativă în joc de fotbal, urcat în copac, miogimnastică etc” uneori am vrea să putem fi relaxaţi şi să privim cu detaşare aceste ieşiri, dar cum abia acum Tudor începe să înveţe ca un copil tipic, iar Antonia încă trebuie împinsă din spate masiv, nu ne permitem încă acest lux….să sperăm că vor veni şi acele zile şi pentru noi.
Oricum ei s-au simţit foarte bine, căci se pare că noi adulţii am devenit suficient de profesionişti la a ascunde obiectivele şi sarcinile de realizat, astfel încât ei să nu le perceapă ca pe o corvoadă, ci ca pe nişte activităţi plăcute. După atâtea luni de frig şi ploi, simţeau nevoia unei ieşiri în natură.

12345►

Mă bucur că am găsit un loc şi o activitate, unde copiii să meargă cu interes şi plăcere, unde la fiecare nou meci, sa trăiască noi experienţe.

Acum a fost rândul măştilor de leuşori, căci galeria orădeana se numeşte Galeria Leilor Roşii….aşă că îmbrăcaţi cu tricourile roşii şi masca de leuşor, au pornit spre meci. Un meci disputat din greu pe teren, cu o atmosfera bubuitoare în tribune, dar copiii au ajuns în stadiul că nu mai sunt deranjaţi, nici măcar de sunete cu adevărat supărătoare pentru oricine, nu doar pentru ei, care au sensibilităţile lor senzoriale (excepţie un instrument ţiuitor din galeria clujeană, care ne-a distrus timpanele la toţi, instrument care uşor ar putea fi încadrat în categoria unelte de tortură).

Antonia a debordat de energie şi veselie, Tudor în schimb, îngrijorat, urmărea evoluţia meciului, parcă el ducea toate grijile echipei orădene pe umeri.

La final, şi-au făcut fotografii cu câţiva dintre jucătorii echipei CSM Oradea. Tudor şi-a întâlnit favoritul, Milos Pesic. Un uriaş blând, care m-a impresionat cu câtă delicateţe se străduia să o ţină pe Antonia, când s-au fotografiat. William Franklin, mereu zâmbitor şi sociabil. Din păcate fotografia cu Daniel Dilon a ieşit blurată, căci Antonia se agita ca un leuşor…dar acum că ştim unde să-i căutăm şi am văzut cât sunt de amabili, vom mai merge şi în viitor, pentru fotografii amintiri.

12►

Cu ocazia zilei de 8 martie, Tudor a oferit colegelor de clasă un mic buchet de ghiocei. Pe drumul spre şcoală s-a mai fotografiat şi cu colegii de clasă băieţi, care ne sunt şi vecini de bloc. Aşa a apărut fotografia cu cei trei crai, din curtea şcolii 🙂

Pentru doamnele si domnişoarele care ne înconjoară şi ne-au fost aproape mereu, am pregătit din timp tablouri, de care s-au bucurat, cel puţin cât ne-am dat seama din reacţille de moment, ceea ce ne-a bucurat şi pe noi şi ne-a dat motivaţie să ţinem deschis în continuare “atelierul de meşterit” şi să lărgim producţia 🙂