Scriam in postarea anterioara ca noi cei din jurul persoanelor cu autism putem doar intui cum se simt ei, ce dificultati intampina, care le sunt temerile; de ce ceea ce noua ni se pare atat de usor si normal, pentru ei sunt uneori bariere greu sau uneori imposibil de depasit. Pe multi ne-au ajutat sa ne fie confirmate observatiile sau sa aflam lucruri noi, poate de neimaginat pentru noi, din destainuirile persoanelor adulte cu autism, care au ajuns sa scrie carti sau sa participe la conferinte si diferite emisiuni in dorinta de a deschide o cale spre a intelege persoanele cu autism si a gasi cele mai bune modalitati de a le ajuta sa se integreze in aceasta lume coplesitoare pentru ei.
Temple Grandin (64 de ani), născuta în Boston, USA. Ea a fost diagnosticată cu autism in anul 1950. Nu a putut vorbi până la vârsta de 5 ani. Este în prezent profesoară la Colorado State University (SUA). Este foarte cunoscută, mai ales prin cărţile publicate (care au ajuns bestseller) despre comportamentul animalelor şi autism. Totodată, ea a revoluţionat industria zootehnică, inventând noi dispozitive pentru ferme şi abatoare. Ca o persoană cu autism înalt funcţional, Grandin s-a remarcat pentru activitatea sa pentru constientizarea autismului şi este inventatorul “maşinii de strâns” concepute pentru a calma oamenii de hipersensibilitate.
Donna Williams (Australia) este scriitoare, compozitoare, scenaristă, consultant în autism, care abia la vârsta de 20 de ani a fost diagnosticată cu autism, dupa ce anterior primise diverse alte diagnostice. Scriitoarea a reuşit să vorbească abia la 9 ani, iar la 10 ani, după ce s-a refugiat în stradă din cauza faptului că nu mai suporta zgomotul unei petreceri de acasă, o profesoară i-a spus mamei ei că Donna ar avea autism. În anii ’70 familiile în care existau persoane autiste erau stigmatizate.
Născută în 1963, Donna a scris mai multe cărţi, printre care şi autobiografia “Nobody Nowhere: The Extraordinary Autobiography of an Autistic Girl”, un bestseller. Împreună cu Jim Sinclair (psiholog şi activist pentru drepturile autiştilor) a fondat Autism Network International, o asociaţie pentru integrarea persoanelor cu această deficienţă. Autist şi el, Jim Sinclair a reuşit să vorbească abia la vârsta de 12 ani.
Tito Rajarshi Mukhopadhyay (n. 1989, India ), a fost diagnosticat, în copilăria timpurie cu autism sever. Tito comunică prin scris si o prima carte a lui este Beyond the Silence: My Life, The World and Autism (2000), o colecţie de proză, poezie şi texte filozofice. În carte el redă cum autismul i-a afectat percepţia asupra lumii.
Mai jos sunt cateva citate ale acestor persoane cu autism si ale altora, cu precizarea ca inca o data se observa ca desi toate persoanele respective au primit intr-un final diagnostic de autism, perceptiile lor sunt atat de diferite de la o persoana la alta, uneori referitor la acelasi tip de situatie/experienta, ceea ce arata ca fiecare persoana cu autism in mod individual trebuie înţeleasă si pentru fiecare în parte trebuie cautate cai de a o ajuta si stabili o cale de comunicare.
“Pentru mine, lumea exterioară este o masă confuză de semne şi sunete. Este în totalitate derutantă şi de neînţeles.” (Ros Blackburn)
Problema multor persoane cu autism este că nu îşi dau seama că procesarea lor perceptiv-senzorială este diferită. Un gând tipic pentru ei ar fi:
“ E o problemă cu mine. Nu pot face lucrurile cum trebuie. Toţi sunt nervoşi pe mine. Oricât de tare mă străduiesc, ceva nu merge bine. Alţii pot face lucruri pe care eu nu le pot face. E numai vina mea că am atâtea probleme.” (Spicer)
“Ceea ce realizez acum este că eu nu văd lumea aşa cum o văd ceilalţi. Mulţi oameni acceptă rutinele zilnice şi legăturile de zi cu zi. Faptul că ei pot vedea, auzi, simţi, pipăi şi relaţiona cu ceilalţi este “normal”. Pentru mine, aceste lucruri sunt adesea dureros de copleşitoare, inexistente sau pur şi simplu derutante.” (Wendy Lawson)
Incapacitatea de a diferenţia informaţiile din prim plan de cele din fundal:
“Era ca şi cum aş fi avut un creier fără sită…” (Donna Williams)
Fiecare siuaţie este unică:
“Unicitatea fiecărui moment mă provoca atât de mult încât am început să mă tem de toate căile, hainele, alimentele, pantofii, scaunele şi vocile umane stranii necunoscute. Fiecare dintre acestea mă provoca punându-mă într- o situaţie nouă căreia să îi fac faţă şi să o înţeleg.” (Tito)
Lipsa generalizarii
“Aş fi învăţat cum să abordez o situaţie dată într-un context, dar aş fi pierdută atunci când m-aş confrunta cu aceeaşi situaţie într-un alt context. Lucrurile pur şi simplu nu se puteau translata. Dacă învăţam ceva cu o femeie stând în picioare în bucătărie şi afară era vară şi era în timpul zilei, ceea ce am învăţat nu se activa într-o situaţie similară dacă stăteam cu un bărbat într-o altă cameră şi era iarnă şi seară. Lucrurile erau înmagazinate, însă supracategorizarea lor compulsivă era atât de rafinată încât lucrurile trebuiau să fie aproape identice pentru a fi considerate comparabile.( Donna Williams)
Percepţie fragmentată:
“Am ştiut dintotdeauna că lumea este fragmentată. Mama mea era un miros, tatăl meu era un ton, iar fratele meu mai mare era ceva ce se mişca mereu.” (Donna Williams)
“Aveam o percepţie fragmentată a lucrurilor chiar în cele mai bune momente, văzând nişte ochi sau un nas sau favoriţi sau o gură, de cele mai multe ori însă punând acestea laolaltă în capul meu.” (Donna Williams)
Fragmentare proprioceptivă şi tactilă:
“Percepţia mea asupra unui corp întreg era în bucăţi. Eram un braţ sau un picior sau un nas. Uneori o parte era foarte prezentă, însă bucata de care era legată o simţeam ca de lemn, asemeni unui picior de masă sau chiar moartă.” (Donna Williams)
Percepţie distorsionată:
“Uneori îmi pierdeam orice simţ al perspectivei. Câte un obiect mi se părea îngrozitor de mare dacă se apropia de mine cu viteză sau dacă eram nepregătit. Cineva care se sprijinea de mine neaşteptat mă speria cumplit. Simţeam că ceva cade înspre mine, iar eu voi fi strivit dedesubt.” (Gerland)
Percepţe întârziată:
“Ca şi copil … părea că nu simţeam durere sau disconfort, nu doream ajutor, nu ştiam ce spun, nu ascultam sau nu priveam. Atunci când unele dintre aceste senzaţii, răspunsuri sau înţelegerea lucrurilor au fost decodificate şi prelucrate pentru semnificaţie şi importanţă personală, iar eu am reuşit să învăţ să răspund, eram la 15 minute, o zi, o săptămână, o lună sau chiar la un an distanţă de contextul în care s-au întâmplat lucrurile. ” (Donna Williams)
“Unii oameni cred că nu sunt atent atunci când mi se pune o întrebare, din cauza pauzei de care adesea am nevoie pentru a procesa întrebarea şi momentul în care răspund, dar şi a privirii pierdute pe care o am atunci când mă concentrez să prelucrez întrebarea. Când oamenii încearcă să îmi atragă atenţia, ei de fapt doar mi-o distrag, mă încetinesc şi mă enervează la culme cu nerăbdarea lor. ” (Jared Blackburn)
Hipersensibilitate:
“Părea că am urechi, ochi şi piele foarte sensibile. Anumite sunete îmi “răneau” în mod cert urechile, iar anumite lumini îmi “răneau” ochii. Benzile luminoase sunt cele mai rele, la fel şi luminile care pâlpâie. Dacă benzile luminoase au un grilaj care să le acopere, mă descurc mai bine”(Wendy Lawson)
“Auzul meu este ca şi când aş avea un amplificator de sunete fixat pe sonorul maxim. Urechile mele sunt ca un microfon ce culege şi amplifică sunete” (Temple Grandin)
Hiposensibilitate:
“Simţurile mele deveneau uneori plictisite până la punctul în care nu mai vedeam sau auzeam în mod clar, iar lumea din jurul meu părea că încetează să mai existe…” (Hawthorne)
“Nu aveam conceptul propriului corp… şi nu l-am simţit niciodată… corpul meu era o simplă reflecţie în faţa unei oglinzi … nu am simţit niciodată vreo durere” (Tito)
Sensibilitatea la (disconfortul dat de) anumiţi stimuli:
“Soneria cuptorului cu microunde, vocile copiilor, claxoanele maşinilor, soneria pe care o apăsau oamenii în autobuz pentru a-i semnaliza şoferului că vor să coboare, un ceainic fluierând… acestea sunt doar câteva dintre sunetele care mi se păreau insuportabile” (Wendy Lawson)
“Zgomotele puternice bruşte îmi răneau urechile – cum ar fi freza dentistului atingând un nerv” (Temple Grandin)
Inconsistenţa percepţiei:
“Senzaţia pe piele era atât de insuportabilă vreme de un minut, apoi în următorul minut nu mai era simţită deloc.” (Blackman)
Supraîncărcarea:
“Lipsa mea de interes … în lumea exterioară nu îmi proteja creierul de şuvoiul de informaţii nedorite care îmi asaltau continuu simţurile. Inputul senzorial nemodulat mă copleşea adesea, torturându-mă mental … Mintea îmi părea înceţoşată şi nu mai puteam gândi. Vederea mi se împăienjenea, glasul celor din jur se auzea bolborosit. Întregul meu corp vibra… Mâinile mele le simţeam detaşate de corp, ca şi când ar fi nişte obiecte străine. Eram paralizat, incapabil să-mi înţeleg propriile mişcări până nu le vedeam. Nu puteam spune unde începe mâna mea şi unde se termină masa sau ce formă avea masa şi nici măcar dacă era netedă sau rugoasă… Mă simţeam fără viaţă, ameţit, mi-era greu să mă concentrez pe orice din jurul meu” (Hawthorne)
Pragul procesării stimulilor senzoriali variază de la o persoană cu autism la alta, la vârste diferite şi în medii diferite:
“Când eram copil, pragul meu pentru procesarea blah-blah era de doar câteva secunde. Cam pe la vârsta de 10 ani, pragul meu … era cam de 5-10 minute. La adolescenţă şi către vârsta de 20 de ani, pragul era de aproximativ 15 minute până la o oră. Acum este de 20 până la 45 de minute. Într-un mediu mai adaptativ … Aceste praguri ar fi putut fi mai înalte decât atât.” (Donna Williams)
Dificultăţi în interpretarea unei senzaţii:
“M-am uitat la pata bej din faţa mea. Semnificaţia a încetat nu doar pentru urechile mele, ci şi pentru ochii mei. Vedeam, însă nu mai aveam absolut nicio idee despre ce anume era.” (Williams)
Utilizarea unui singur simţ la un anumit moment:
“Am observat că atunci când folosesc un anumit canal pentru o sarcină, dacă încerc să introduc un alt canal, uit unde am rămas în realizarea sarcinii şi trebuie să o reîncep.” (Lawson)
Interpretarea mediului în cazul informaţiilor senzoriale pe care nu se poate baza:
“Făceam faţă unei lumi în care ceilalţi oameni nici nu îşi dădeau seama de acest lucru. Reacţionam la tot acest bombardament şi toată această confuzie cu acele mişcări fizice, cu tăcere şi cu sunetele ciudate care sunt în general reunite sub denumirea de “comportamente autiste.” (Blackman)
“Balansarea şi rotirea erau alte modalităţi de a bloca lumea atunci când deveneam supraîncărcat de la atât de mult zgomot. Balansarea mă făcea să mă simt liniştit. Era ca şi când ai lua un medicament de care eşti dependent. Cu cât o făceam mai mult, cu atât doream să o fac şi mai mult.” (Temple Grandin)
“Vocea unor persoane poate fi un buchet, iar eu am devenit atât de interesat de vocea lor încât nu mai puteam urmări ceea ce spuneau. Alteori apărea un fum sau ceaţă şi, cu cât vorbeau mai multe persoane, cu atât devenea mai dificil, până la punctul în care nu mai puteam face nimic.” (Shereshevsky)
“Când intru într-o cameră nouă… prima dată și mă uit la o ușă, o recunosc ca fiind o ușă doar după câteva etape. Primul lucru pe care îl văd este culoarea [galben] ei… [Apoi] trec la forma ușii… și mă întreb la ce funcționează obiectul acela galben, mare, dreptunghiular, cu o balama… Etichetarea mea este completă. [E o ușă.]
Și apoi trec la următorul obiect din cameră pentru a-i afla caracteristicile, apoi definesc și etichetez acel obiect.” (Tito)
„Când eram copil, cuvintele erau sunete, ca televizorul, ca hârtia mototolită, ca apa, ca pietrișul.
Cuvintele erau un material senzorial. Nu aveau o utilitate. Pur și simplu, erau acolo.” (Donna Williams)
“Toate acele cuvinte cu timbrul lor… le-am evaluat multă vreme tacit astfel încât am încercat să-mi fac din ele propriul meu joc de cuvinte… De majoritatea înțelesurilor acelor cuvinte nu-mi dădeam seama, pentru că nu m-am deranjat să aflu. De fapt, nu aveam nici cea mai vagă idee, că acele cuvinte ar trebui să însemne ceva. Pentru mine era doar tipare de sunet. Sunete minunate.” (Tito)
„Cele mai multe cuvinte nu au legătură directă cu experiențele senzoriale. Cuvântul „pisică” nu spune nimic despre sunetul pe care-l scoate acel obiect când este mângâiat, gălăgia pe care o face sau senzația tactilă avută la mângâiere . Am inventat 2 cuvinte despre experiența senzorială de „pisică”. Unul este ‘fââș’ care este definit de sunetul făcut de mâna trecută peste blană când mângâi pisica. Celălalt era ‘huurr’… care definea sunetul care ieșea din creatură când era mângâiată.” (Williams)
“În cazul meu, țin minte această tranziție de la sistemul de senzații în sistemul de interpretare că a apărut nu în primele zile sau săptămâni de viață ca de obicei, ci în jurul vârstei de 3 ani. Și abia în jurul vârstei de 10 ani sistemul de interpretare… am ajuns să mă pot baza pe el… Chiar și atunci, era considerat un limbaj secundar, nu unul primordial, și mult mai târziu unul din cele două sisteme primare egale, dar diferite” (Williams)
„Fiind bebeluși sau copii mici, oamenii cu autism… nu pot ține pasul cu rata de intrare a informațiilor (acțiunile și cuvintele oamenilor) și acest lucru înseamnă că ei nu pot integra informația într-un mod coerent, fapt ce determină dificultatea în a forma concepte. Dacă nu poți forma concepte, nu înveți să filtrezi toată informația care intră” (Williams)
„Aveam … probleme doar încercând să-mi dau seama de lucruri cum ar fi de ce un câine foarte mic nu este pisică. Toți câinii pe care îi știam erau destul de mari și îi deosebeam după mărime. Apoi vecinii au cumpărat un teckel, și eram confuz… Cum putea fi câine? L-am studiat și tot studiat încercând să-mi dau seama. În sfârșit am realizat că tekelul avea același tip de bot ca și golden-retriever-ul meu. Și atunci mi-am dat seama. Câinii au boturi de câini.” (Temple Grandin)
„Pentru ca persoana cu autism să înțeleagă conceptul de stradă, ea trebuie să vadă mai mult decât o singură stradă. Gândirea autistă este de la specific la general. Pentru a învăța conceptul de câine sau de stradă, a trebuit să văd mulți câini și multe străzi înainte să se formeze conceptul general.” (Temple Grandin)
„Când sunt obișnuit cu situațiile și am etichetat obiectele… de multe ori, nu am nevoie să urmez [mulți pași – de la culoare la formă la funcție] Practica, expunerea și experiența cu obiectele şi cu ceea ce este în jurul lor contează foarte mult.” (Tito)
„Dacă o reluare mentală a unei… amintiri în legătură cu un anume loc sau timp este activată… eu voi re-experimenta așezarea oamenilor în locuri diferite alte camerei și voi relua un fel de casetă audio mentală a ceea ce s-a spus așa cum avea legătură cu locul în care erau oamenii în relaţie cu obiectele din jurul lor atunci când au rostit cuvintele.” (Donna Williams)
„Având un punct cheie… declanșat, pot „lăsa scena să curgă” și s-ar putea să găsesc o serie de lucruri spuse într-o anumită ordine în legătură cu ordinea celorlalte lucruri întâmplate. Aș putea chiar să repet acele serii, chiar dacă nu le-am procesat pentru semnificaţia lor… Am fost capabilă și să-mi declanșez amintiri reluând o mișcare fizică sau impact asupra mea” (Donna Williams)
„Când o persoană nonverbală gândește, nu există cuvinte care-i trec prin cap. Sunt doar amprente senzoriale ca imagini, sunete, mirosuri, atingeri și gusturi care revin în câmpul conștient.
Dacă persoana are probleme severe atât cu procesarea vizuală cât și cea auditivă, creierul său s-ar putea baza doar pe celelalte simțuri pentru a-și desluși lumea. Gândurile sale ar putea fi formate doar din atingeri, gust sau senzații olfactive. Aceste intrări de date pot fi singura cale prin care obține informații precise despre mediu.”(Temple Grandin)
„Când vorbesc cu alți oameni îmi traduc imaginile în fraze-tip pe care le am „pe casetă” în capul meu.” (Temple Grandin)
„Am învățat tiparele sonore și simțul cuvintelor în gură și al tiparelor sonore în urechi… dar fără semne gesturale pentru a conecta experiențele de blah-blah… interpretarea s-a pierdut. Spre deosebire deTemple, eu NU gândesc în imagini. Îmi imaginez mai ales prin tactil, mișcare, kinestezic și prin sonoritatea obiectului când este lovit. Eu „vizualizez” ca o persoană oarbă.” (Donna Williams)
„Legarea cuvintelor de experiența senzorială înseamnă că dacă aud cuvântul „pantof”, îl leg de sunetul pe care îl face în timp ce atinge podeaua… Dacă aud „tablou”, retrăiesc experiența atingerii ramei sale, răceala sticlei și sunetul pe care îl face la bătaia cu degetul… Dacă aud cuvântul „biscuite” retrăiesc experiența zdrobirii sale cum se simțea când l-am mâncat…” (Donna Williams)
„Nu puteam interpreta cuvinte, doar să le prind esența. Spre deosebire de mulți oameni înalt-funcţionali cu autism, imaginile nu mă ajutau pentru că erau plate și statice, iar lumea mea de semnificaţii se baza pe experiență spațială, pe simț tactil, pe mișcare, miros sau sunetul scos de un obiect lovit cu degetul.
O imagine plată nu realiza acest lucru și nu era niciodată de mărimea sau de proprietățile fizice simţite ale lucrului real… Am învățat să văd imaginea pentru fiecare cuvânt, să-l traduc în gest corespondent cu experiența din lumea reală și să-l conectez cu cuvântul. Într-un final, s-a născut pentru mine înțelesul.” (Donna Williams)
Ganduri obsesive:
“Frustrări. Și mai multe frustrări. Nu știam cum să mă opresc din urcat cu toate că urcușul monoton m-a obosit mental. Nu știam cum să-mi suprim frustrările. Este o problemă pe care o înfrunt chiar și azi. Și nu știam să fac nimic în afară de a urla.” (Tito)
„Aveam cam 3 ani când mi-am dat seama că primeam indicaţii, dar cuvintele individuale se estompau în fluctuaţiile din jurul meu și uneori erau copleșite de sunetele de dinainte sau de cele care urmau. Pe măsură ce am ajuns să accept că diferențele auditive erau o parte din viața mea, eram confuz că alții nu înțelegeau că asta era una din problemele mele.” (Lucy Blackman)
„Îmi amintesc frustrarea de a nu fi în stare să vorbesc până la vârsta de 3 ani. Aceasta m-a determinat să fac multe crize. Puteam înțelege ceea ce îmi spuneau oamenii, dar nu puteam să rostesc cuvintele. Era ca o mare bâlbâială și începutul cuvintelor era dificil… Țin minte cum îmi spuneam logic că va trebui să țip pentru că aveam altă metodă de comunicare.” (Temple Grandin)
„Fiind copil ecolalic, nu înțelegeam utilizarea cuvintelor… Când repetam frazele mai târziu, era pentru că îmi dădeam seama că se așteaptă de la mine un răspuns sonor. Oglindirea… era felul meu de a spune: „Uite, și eu pot să relaționez. Și eu pot să scot acel sunet.”( Donna Williams)
„Din cauza abilităților specifice asociate cu a avea un IQ verbal destul de ridicat, pot alătura cuvintele într-un mod destul de bine înțeles și nu ar fi considerat ca sunând „autist”. Dar, pentru mine, acest fapt e ca și cum aș vorbi foarte fluent o limbă străină. Limba mea nativă nu pare să conțină cuvinte… astfel, dacă ar fi să o folosesc doar pe aceea, și eu aș fi non-verbal. Este doar utilizarea adaptării cea care îmi permite să folosesc cuvintele astfel.” (Spicer)
Gânditorii perceptivi au probleme cu cuvintele care nu pot fi construite într-o poză mentală:
„Cuvintele „știu” și „simt” erau la fel ca „ăla” și „din” și „de” – nu poți să le vezi, să le atingi, deci înțelesul nu era semnificativ. Oamenii nu-ți pot arăta un „știu” și nici nu poți să vezi cum arată un „simt”. Am învățat să folosesc cuvintele „știu” și „simt” la fel cum o persoană nevăzătoare folosește cuvântul „văd” și o persoană surdă folosește cuvântul „aude”. Uneori puteam înțelege aceste concepte invizibile, intangibile, dar fără imagini interne, ele se risipeau ca niște nori.” (Donna Williams)
„Cuvintele abstracte sunt mult mai greu de înțeles pentru mine și am o imagine în minte pentru fiecare, ceea ce mă ajută să găsesc înțelesul cuvântului… Ex. Dacă aud despre triumful unui politician în alegeri îmi imaginez politicianul ridicând un trofeu deasupra capului ca și căpitanul unei echipe de fotbal după o finală câștigată.” (Tammet)
„Este imposbil pentru copii să învețe dacă ei sunt bombardați cu stimuli confuzi, iritanți pe care nu-i pot filtra.” (Temple Grandin)
„Când eram foarte mic, țin minte că formam asocieri greșite între cuvinte și obiecte. De exemplu, când auzeam cuvântul „banană” în timp ce mă uitam la un nor, etichetam norul drept „banană”. Apoi eram foarte confuz când, în altă situație m-am uitat la nor, și cineva zicea „masă”. Mă întrebam de ce unii nori se numeau banane și alții mese.” (Tito)
„Nu puteam interpreta cuvinte, doar să le prind esența. Spre deosebire de mulți oameni înalt-funcţionali cu autism, imaginile nu mă ajutau pentru că erau plate și statice, iar lumea mea de semnificaţii se baza pe experiență spațială, pe simț tactil, pe mișcare, miros sau sunetul scos de un obiect lovit cu degetul.
O imagine plată nu realiza acest lucru și nu era niciodată de mărimea sau de proprietățile fizice simţite ale lucrului real… Am învățat să văd imaginea pentru fiecare cuvânt, să-l traduc în gest corespondent cu experiența din lumea reală și să-l conectez cu cuvântul. Într-un final, s-a născut pentru mine înțelesul.” (Donna Williams)
„Am reguli pentru tot. Dacă nu există reguli specificate… atunci mi le inventez pe ale mele. Fac astfel ca să am niște marcaje care-mi permit să navighez prin procesul de trai zilnic.” (Wendy Lawson)
„Profesorii… știau cât de mult să intervină în lumea mea pentru a mă scoate din visele mele și a mă face atent. O intervenție mai severă mi-ar fi cauzat crize, dar fără intervenție n-aș fi avut niciun progres. Copii cu autism vor rămâne în micile lor lumi dacă sunt lăsați de capul lor. M-aș fi defazat, închis urechile și visam cu ochii deschiși… deveneam complet absorbită în învârtirea unei monezi sau studiul rumegușului de pe birou. În timpul acesta restul lumii dispărea, dar atunci logopedul îmi prindea bărbia pentru a mă trage înapoi în lumea reală.” (Temple Grandin)
Majoritatea citatelor prezentate le-am aflat prima data de la dna.Olga Bogdashina cu ocazia Conferintei „Să înţelegem autismul! Percepţie senzorială, comunicare şi limbaj – tehnici şi intervenţii” din data de 28 iunie 2011-Oradea. Mai apoi am cautat aceste idei si in alte surse ale autorilor respectivi si intr-adevar perspectiva lor asupra lumii este unica, la fiecare in parte.
Va recomand de asemenea sa cumparati cartea “Comunicarea în autism şi sindromul Asperger”, scrisă de Olga Bogdashina, publicată de editura “Dianuşa” in limba romana; prima ediţie – 2012, carte in care veti regasi multe dintre aceste citate, insotite de explicatii si informatii utile.
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply