INCLUZIUNE ŞCOLARĂ

INCLUZIUNE ŞCOLARĂ

Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilităţi. Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.
Dreptul de incluziune şcolară se poate defini prin acceptarea de către instituţiile de învăţământ a tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenţă etnică şi socială, religie, naţionalitate, rasă sau limbă. Incluziunea este strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii, care este la rândul ei bazată pe ideologia democraţiei.

Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental – un învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi.
Educaţia ajută la eliminarea prejudecăţilor la adresa unor grupuri deoarece învăţăm să trăim împreună întâlnindu-ne unii cu alţii, vorbind, mâncând, jucându-ne împreună, promovând astfel, alegerea, toleranţa şi respectul reciproc. Cel mai important rol este al educaţiei care dezvoltă conştiinţa individului pentru ca de mic să fie pregătit să accepte drepturile şi valoarea individului cu nevoi diferite, indiferent de ce natură sunt acestea.
Educaţia înseamnă mai mult decât cunoştinţele acumulate, înseamnă să învăţăm pentru viaţă.
Pentru educatori/învăţători este o adevărată provocare stimularea toleranţei şi acceptarea necondiţionată a diversităţii dintr-un grup. Ei trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi şi formarea de grupuri eterogene, cunoaşterea şi discutarea diverselor obiceiuri, tradiţii, valori. Profesorul ar trebui să accepte, în primul rând, diversitatea dintr-o clasă; faptul că fiecare elev are propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de cele ale altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii. Aşadar, unul dintre cele mai importante aspecte ale învăţământului actual este nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii – fie că sunt copiii cu CES, fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mult mai încet de învăţare.Printre avantajele şcolii incluzive se numără faptul că profesorii adoptă metode diverse de predare-învăţare, de care beneficiază toţi elevii, nu numai cei cu CES. Socializarea între elevi şi dezvoltarea prieteniilor între colegi este destul de importantă în dezvoltarea procesului de învăţare, datorită schimbului de informaţii permanent.Un alt rol important pe care cadrele didactice îl au este acela de a-i face pe copiii fără probleme să-şi accepte şi să-şi ajute colegii cu CES, fără a-i ridiculiza, sau exclude.
Trebuie precizat, de asemenea, că alături de cadrele didactice şi colegii de clasă, un rol important în asigurarea succesului copiilor cu CES este atribuit familiei şi părinţilor acestor copiii. A fost demonstrat că în acele cazuri în care părinţii şi familia, în general, s-au implicat activ în procesul de învăţare, copiii cu CES au avut rezultate mult mai eficiente. Prin această implicare activă a familiei se crează o comunitate incluzivă ce-i va ajuta pe copiii cu CES să se integreze mai repede şi cu mai mult succes în societate, după terminarea studiilor.

Shadow
Este recomandat ca la început copilul cu nevoi speciale (autism în cazul de faţă) să meargă însoţit la grădiniţa/şcoala de unul dintre terapeuţi (shadow=umbră).
Educatoarea/învăţătoarea conduce clasa şi lecţiile, iar umbra ajută copilul să răspundă la solicitările acesteia. Însoţitorul nu face lecţii şi nu intervine în activităţile propuse de educatoare/învăţătoare. Chiar dacă un copil are însoţitor sau nu, copilul înscris la grădiniţă/şcoală este, in timpul pe care il petrece în grădiniţă/şcoală, în responsabilitatea educatoarei/învăţătoarei. Umbra intervine doar în activităţile propuse de educatoare/învăţătoare pe care copilul nu le poate rezolva singur sau atunci când copilul manifestă comportamente neadecvate pentru a-l ajuta să înţeleagă regulile şi cadrul impuse de grădiniţă/şcoală.

Educatoarea/învăţătoarea trebuie să impună copilului cu autism aceleaşi reguli ca tuturor celorlalţi copii din grupă (să nu îi dea voie să se plimbe prin clasă, să nu îi dea voie să stea la catedră – decât dacă tuturor copiilor li se permite asta etc).
Copilul va învaţa repede ce se aşteaptă de la el, iar umbra va fi acolo să-l ajute să stea în rând cu toti ceilalţi copii când educatoarea cere acest lucru.
Educatoarea/învăţătoarea trebuie să-i ofere copilului o consecinţă la comportamentele nepermise adică feedback copilului când greşeste (când are comportamente neadecvate), dar şi încurajări şi recompense pentru toate comportamentele pozitive şi să-şi construiască o relaţie cu copilul. Umbra poate oferi copilului recompense pentru comportamentele pozitive, sau pentru răspunsul bun la activităţile mai grele sau mai lungi, discret, şi sa motiveze suplimentar copilul cu ceva material, la care trebuie să se adauge si recompensa verbala, socială a amândorura.
Este recomandat ca educatoarea/învăţătoarea să-l trateze pe copilul cu autism ca pe oricare altul – iar umbra să-l ajute pe copil să răspunda la cererile educatoarei/învăţătoarei! Ea ii va da sarcini DIRECT copilului nu umbrei (pentru ca aceasta să ii traduca copilului) şi practic umbra sa devină cea care îi cere sa facă ceva, intermediind în mod greşit relaţia!

http://autismro.wordpress.com/2008/04/08/shadow-la-gradi/

Piedici în calea integrării copiilor cu autism în învăţământul de masă

Un studiu realizat de Fundația „Romanian Angel Appeal” arată că informaţiile românilor despre autism se bazează mai degrabă pe mituri şi prejudecăţi. Gradul de informare este redus chiar şi în cazul profesorilor.
Rezultatele cercetării arată că gradul de informare al părinţilor dar şi al profesorilor/ educatorilor în ceea ce priveşte autismul este unul scăzut, dar în același timp bogat în mituri, de tipul: copiii cu autism „sunt agresivi”, „au retard mintal”, „refuză” să aiba un comportament normal, au simptome vizibile fizic precum, de exemplu „dimensiuni mai mari ale capului”.

Respingere în şcolile de masă

Cele mai puternice bariere pe care participanţii consideră că le pot întâmpina familiile copiilor autişti în încercarea de a integra un astfel de copil în învăţământul de masă sunt: reticenţa din partea conducerii instituţiei de învăţământ/cadrelor didactice şi respingerea din partea copiilor normali şi a familiilor acestora.

De ce se tem profesorii?

Cadrele didactice au reacţii diverse în faţa copiilor cu autism, care se întind de la compasiune până la respingere. Respingerea este o reacţie ce vine atât din teama de a greşi în relaţia cu copilul, dar şi din teama că acesta îi va monopoliza atenţia, având drept urmări neglijarea sau ignorarea nevoilor celorlalţi copii. Cele mai multe cadre didactice nu se simt suficient de pregătite pentru a face faţă cazurilor de autism din punct de vedere al cunoştinţelor, al pregătirii psihologice şi emoţionale sau al resurselor de atenţie.

Rezerve în interacţiunea cu persoanele afectate

Referitor la șansele de recuperare și integrare, 82% dintre respondenți menționează că diagnosticarea precoce și intervenția terapeutică cresc șansele de recuperare a persoanelor cu autism. Aproape 50% dintre cei intervievați consideră că integrarea socială a persoanelor cu autism este cea mai bună soluție în sprijinul terapiei de recuperare, dar lipsa informațiilor despre afecțiune îi face totuși să aibă rezerve în interacțiunea directă cu persoanele cu autism.
http://lumealuiteo.wordpress.com/2011/12/09/studiu-educatorii-si-profesorii-din-scolile-de-masa-se-tem-sa-lucreze-cu-copiii-autisti/

… oare copilul cu autism îşi doreşte să meargă la grădiniţă/şcoală?…

Da ! dar la o grădiniţă/şcoală care să nu îi adâncească şi mai mult distanţa faţă de normalitate, la o grădiniţă/şcoală care să-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare şi în care perspectiva psihologică, pedagogică, sociologică să se susţină şi să se întrepătrundă.