CAPRA CU TREI IEZI-adaptare

Actori:
Capra-IASMINA
Iedul mare-FLORINA
Iedul mijlociu-CARLA
Iedul mic-TUDOR
Lupul-RAUL

Scenariu- TINA
Recuzita: Casa David

Era o dată o capră care avea trei iezi.

Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul”.

Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:
– Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii.

Dar voi incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu.

Cand voi veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa:
Trei iezi cucuieti,
Usa mamei descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Auzit-ati ce-am spus eu?
– Da, mamuca, zisera iezii.
– Pot sa am nadejde in voi?
– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem odata baieti, si ce-am vorbit odata vorbit ramane.
– Daca-i asa, apoi veniti s
a va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!
– Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci demancare.

Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: “Peretii au urechi si ferestrele ochi”. Un dusman de lup – s-apoi stiti care? – chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu p
rilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la peretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.
“Bun! zise el in gandul sau. Ia, acu mi-e timpul!… De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli!” Cum zice, si vine la usa: si cum vine, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

‎- Ia! baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.
– Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas.- Apoi, da! nu sp
un eu bine? zise cel mare.Eu, unul, ma duc sa deschid. Atunci mezinul se vara iute in horn.Asemene cel mijlociu, tusti! iute sub un scaun. Insa cel mare se da dupa usa si – sa traga, sa nu traga? – in sfarsit, trage zavorul… Cand iaca!… ce sa vada? S-apoi mai are cand vedea?… caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era.

Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar.

Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe scaun. Si cand s-a pus pe scaun, nu stiu cum s-a facut, ori scaunul a crapat, ori cumatrul a stranutat… Atunci iedul de sub scaun, sa nu taca? – il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul!
– Sa-ti fie de bine, nanasule!
– A!… ghidi! ghidi! ghidusi ce esti! Aici mi-ai fost? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el!

Apoi ridica scaunul binisor, insfaca iedul de urechi si-l fiocaieste si-l jumuleste si pe acela de-i merg petecele!.

Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum in horn. Cum a iesit dusmanul din casa, iedul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi ince
pe a se scarmana de cap si a plange cu amar dupa fratiorii sai.Cand jelea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind.si cum ajunge, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.
Atunci iedul mezin – care acum era si cel dintai si cel de pe urma – sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:
– Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi. Mare foc si potop au cazut pe capul nostru!

‎- Ei las’ ca l-oi invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana, si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea? si pe voi sa va puie la pastrama? Nici o fapta fara plata…Aproape de casa ei era o groapa adanca; acolo-i nad
ejdea caprei. Pune poalele-n brau, isi sufleca manecile, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaioase, ca sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna tarna si peste tarna asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de lup.Ii povesti cum si-a pierdut cei doi iezi.De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mangai…- Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra!

‎- Ia poftim, cumatre, zise ea luand scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!
Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte. Atunci lupul nostru incepe a manca halpov; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeau sarmalele intregi pe gat.
– Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!

Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita: nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumatru.

‎- Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac!
– Valeu, cumatra, talpele mele! Ma rog, scoate-ma, ca-mi arde inima-n mine!
– Ba nu, cumatre; c-asa mi-a ars si mie inima dupa iezisorii mei! D
upa aceasta, capra si cu iedul au luat o capita de fan s-au aruncat-o peste dansul, in groapa, ca sa se mai potoleasca focul. Apoi, la urma urmelor, napadira asupra lui si-i mai trantira in cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pana-l omorara de tot. Si asa s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi, da’ si de cumatru-sau lupul pagubasa a ramas, si pagubasa sa fie!