Nu te îngrijora în prezenţa mea pentru că devin neliniştit. Respectă-mi ritmul. Vei putea să interacţionezi cu mine dacă îmi cunoşti necesităţile şi modul meu diferit de a înţelege realitatea. Nu te deprima, normal este ca eu sa progresez şi să mă dezvolt.
Nu-mi vorbi foarte mult dar nici foarte repede. Cuvintele sunt ca „aerul” pentru tine, nu te afectează, dar pentru mine pot fi apăsătoare şi mă frustrează. De multe ori nu reprezintă cel mai bun mod de comunicare.
Ca şi celorlalţi, copii sau adulţi, îmi place să împărtăşesc bucuriile, şi îmi place să am realizări dar nu mereu reuşesc. Arată-mi, aşa cum poţi, când am făcut ceva bine şi ajută-mă să nu greşesc. Când am prea multe nereuşite mi se întâmplă la fel cum ţi se întâmplă şi ţie: mă enervez şi nu mai vreau să fac nimic.
Am nevoie de mai multă ordine decât ai tu nevoie, de previzibilitate. Trebuie să negociem propriile mele rutine pentru a putea convieţui.
Este dificil pentru mine să înţeleg sensul multora dintre lucrurile care mi se cer să le fac. Ajută-mă să le înţeleg. Încearcă să-mi ceri lucruri care au un sens concret şi descifrabil pentru mine. Nu permite să mă plictisesc sau să rămân inactiv.
Nu mă solicita în mod excesiv. Uneori oamenii sunt imprevizibili, destul de gălăgioşi, mă suprastimulează. Respectă distanţa de care am nevoie dar nu mă lăsa singur.
Ceea ce fac nu este împotriva ta. Atunci când mă enervez sau mă lovesc, dacă stric ceva sau mă mişc în exces, când îmi este greu să înţeleg sau să fac ce-mi ceri, nu vreau să-ţi fac rău. Nu mă înţelege greşit!
Dezvoltarea mea nu este absurdă, chiar dacă nu este uşor de înţeles. Are propria sa logică şi multe dintre comportamentele pe care tu le consideri ”alterate” reprezintă modul meu diferit de a percepe lumea. Fă un efort să mă înţelegi!
Celelalte persoane sunt destul de complicate. Lumea mea nu este complexă şi închisă ci este simplă. Chiar dacă pare ciudat ce spun, lumea mea este atât de deschisă, fără minciuni sau ascunzişuri, atât de naiv expusă celorlalţi încât pare dificil să te apropii. Nu trăiesc într-o „fortăreaţă de nepătruns” ci într-o „câmpie atât de deschisă” ce poate părea inaccesibilă. Nu întâmpin atât de multe complicaţii cum o fac persoanele care se consideră ’normale’.
Nu-mi cere mereu să fac aceleaşi lucruri, nu-mi impune mereu aceleaşi rutine. Nu trebuie să devii o persoană cu autism pentru a mă putea ajuta. Eu am autism, nu tu!
Nu am autism şi atât, sunt în acelaşi timp şi eu un copil, un adolescent sau un adult. Îmi doresc aceleaşi lucruri ca oricare altă persoană. Îmi place să mă joc şi să mă distrez, îmi iubesc părinţii, pe cei apropiaţi mie, sunt foarte mulţumit atunci când am realizări. Sunt mai multe lucruri care ne aseamănă decât cele care ne separă.
Merită să trăieşti alături de mine. Pot să-ţi dau tot atât de multe satisfacţii ca oricare altă persoană, chiar dacă nu sunt aceleaşi. Se poate întâmpla ca la un moment dat să ajung să fiu cea mai bună companie pentru tine.
Dacă ţi s-a spus că trebuie să iau medicamente, ai grijă să fie prescrise şi revizuite periodic de un specialist.
Nici părinţii mei şi nici eu nu avem vreo vină pentru ce mi se întâmplă şi nici terapeuţii care mă ajută. Nu foloseşte nimănui dacă se învinovăţesc unii pe ceilalţi. Uneori comportamentul meu poate fi greu de înţeles şi de controlat dar nu e din vina nimănui. Ideea de „vinovăţie” nu produce decât suferinţă.
Nu insista să-mi ceri lucruri pe care nu reuşesc să le fac, dar cere-mi ceea ce pot face. Ajută-mă să devin cât mai independent, să inţeleg cât mai bine, dar nu face totul în locul meu.
Nu trebuie să-ţi schimbi complet viaţa din cauza faptului că trăieşti alături de o persoană cu autism. Pe mine nu mă ajută cu nimic dacă tu te simţi rău, dacă eşti deprimat. Am nevoie de stabilitate, am nevoie ca tu să ai o stare emoţională pozitivă pentru ca şi eu să mă simt bine. Gândeşte-te că nu este nimeni vinovat pentru ce mi se întâmplă.
Ajută-mă într-un mod cât mai natural, fără să faci din asta o obsesie. Pentru a mă putea ajuta trebuie să ai momentele tale de relaxare, să te dedici şi propriilor tale activităţi. Apropie-te de mine, dar nu te simţi împovărat de o greutate insuportabilă. Chiar dacă am avut momente neplăcute pot să mă simt din ce în ce mai bine.
Acceptă-mă aşa cum sunt. Încearcă să fii optimist fără să-ţi faci diverse gânduri. Chiar dacă acum pare foarte greu, situaţia mea se poate îmbunătăţi.
din lucrarea de disertatie “Disfunctii de integrare senzoriala la copilul cu autism”, Andreea Maxim
adaptat dupa ‘Qué nos pediria un autista’ – (Ángel Rivière)
http://andreeamaxim.wordpress.com/2012/06/26/377/
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply