un gest fratesc

Cand vorbesc cu alte familii care au un copil cu autism, intotdeauna am “invidiat” relatia pe care celalalt copil (ceilalti copii) tipic din familia o are cu fratele sau sora lui cu autism, cum interactiona si cum il proteja si ajuta…de cele mai multe ori din proprie inititativa, nu la indemnul parintilor…caci parintii incercau sa nu-l impovareze pe copilul tipic cu griji si responsabilitati, sa-l lase sa-si traiasca copilaria, caci si asa in viitor, cand parintii nu vor mai putea….. nu se stie, daca copilul sanatos nu va fi nevoit sa fie sprijin pentru fratele sau sora lui.

Dar privind in prezentul si viitorul apropiat…ma gandeam ca ai mei oare vor fi mereu ca doua paralele care nu se intalnesc niciodata, desi stau in aceeasi casa?

Mici gesturi de apropiere exista intre ei…dar este si vorba de rutina…caci stiu sa se astepte unul pe altul cand plecam de undeva, stiind ca venim impreuna acasa…stiu si cer sa iasa si celalalt din casa, pentru ca stiu ca daca mergem impreuna, locatia va fi una mai interesanta (parc/spatiu de joaca/ circ etc)…la cerere Tudor isi imparte mancarea sau obiectele cu Antonia..de fapt el si le imparte cu orice copil, nu se opune, decat daca e vorba de o jucarie mult dorita de el si pe care abia a primit-o…seara cand sa adoarma Tudor o cere si pe Antonia (aici banuiesc eu si din frica ca nu care cumva ea sa beneficieze de mai multa atentie din partea parintilor, sa fie lasata sa doarma cu ei) ….DAR…totusi, asa din proprie initiativa, semnele de apropiere dintre ei erau cam timide.

Azi dimineata m-a impresionat Tudor printr-un gest “fratesc” si total dezinteresat din partea lui.
Tudor are o personalitate, care dincolo de autism, e o caracteristica proprie a lui..cum de altfel suntem fiecare prin prisma propriei personalitati…este dominant, obtine mereu ce vrea. Pentru interesul lui lupta pe orice cale pana obtine ceea ce doreste: insistente verbale, manipulari emotionale (pupat, uitat gales, imbratisat), crize de isterie, proteste. Este in stare si 3-4 luni la rand sa ceara ceva, pana obtine.
Azi dimineata de la ora 6 la 8 mi-a cerut insistent calculatorul gri. Daca nu am inteles ce vrea, m-a dus pe la toate dulapurile si imi tot deschidea usile si imi arata sa-i caut calculatorul gri. I-am tot explicat ca are deja calculatorul gri (=laptopul), i l-am aratat si i-am spus ca are voie sa se uite la desene animate. Insista intr-una ca el vrea calculator gri. Eram in ceata…nu avem alt calculator gri, ce vrea?!
Dupa 2 ore am aflat raspunsul. Antonia trezita de la ora 5 (au adormit aseara prea repede, asa ca azi s-au trezit amandoi in zori) cerea IPE (=ipad). Ea cere degeaba, ca nu primeste. Ipadul este recompensa cea mai puternica pentru ea si o folosim din toamna exclusiv in terapie, pentru programele dificile, asa o putem motiva intotdeauna. Ea stie regula, dar isi mai incearca norocul si cere din cand in cand “ipe”..poate totusi prinde vreun adult care nu stie sau nu aplica regula si-l pacaleste.
Dar de data aceasta Tudor..sensibilizat de cererile ei…s-a gandit sa o ajute..si el cauta de fapt “calculator gri= ipe” ca sa i-l dea Antoniei. Norocul meu a fost ca era acuns bine intr-un dulap, pe un raft sus…cum bine banuia Tudor..altfel daca ajungea la el, l-ar fi luat singur si i l-ar fi dat Antoniei. Cand i-am aratat ipadul si l-am intrebat “Asta cauti?”, raspunsul a fost “DAAA..Antonia!”=adica sa-l dau Antoniei.

Oricum pentru mine si tatal lui a fost un gest emotionant cum si-a pierdut Tudor 2 ore din pauza lui de joaca si vizionat desene animate ca sa o ajute pe Antonia.