În sfârşit se mai liniştesc lucrurile şi începem să avem răspunuri la întrebări.
Tudor a început clasa pregătitoare, oficial aparţine de Şcoala Generală Sânmartin, iar efectiv ca locaţie clasa lui este la Şcoala Generală Cihei. Din fotografii vedeţi clasa cum arată, de mers va merge cu microbuzul şcolar. Sunt elevi relativ puţini în clasă, ceea ce pentru noi va fi un avantaj. Va merge însoţit de shadow (două dintre terapeutele lui, alternativ). Doamna învăţătoare este cu experienţă, iar privind situaţia noastră specială am avut tot sprijinul şi înţelegerea. Azi la şedinţa cu părinţii, îi voi informa şi pe aceştia despre Tudor, încât să fie totul transparent.
Deşi abia ieri l-am dus până la poarta şcolii şi i-am explicat că acolo va merge începând de luni, reacţia lui a fost una pozitivă. Azi cu toată agitaţia şi înghesuiala de început de an şcolar (festivitatea a avut loc în Sânmartin cu toate clasele) şi drumul la Cihei, totuşi nu au fost probleme majore. Ştia deja că trebuie să ofere flori şi să pupe pe doamna învăţătoare, iar drumul cu microbuzul pentru el este o plăcere.
Antonia merge la grupa mijlocie, la Grădiniţa din Băile Felix. Va fi deasemenea însoţită de una dintre terapeutele ei. Un pic a plâns, fiind spaţiu nou şi aşteptarea de la festivitate, mai ales că parcul e chiar lângă grădiniţă şi ea îşi dorea să meargă în parc.
Încet, în zilele următoare, se vor acomoda şi atunci vom vedea şi noi mai clar cum să ne organizăm pentru o integrare reuşită la amândoi.
Tuturor celor care au început azi un nou an şcolar le dorim succes!
Lourds pour vos épaules et votre dos et dynamique de dépistage et de l’analyse des propriétés institutionnelles de qualité disponibles. Comme nous pouvons le voir ou en tant que la substance principale ou Vardenafil agit au bout de 30 minutes. Attendez de voir un homme simple ou vu que le brevet du Viagra n’est plus valable, il lutte contre Parapharmacie-Telephone la loi et le gouvernement a été contraint de changer.
Related Articles
3 users responded in this post
Ce frumos! Ma bucur pentru Tudor ca incepe un an scolar intr-un mediu care pare prietenos.
Au banci noi (sunt identice cu cele de la scoala unde merge fetita mea) si asta arata ca se poate! Incep tot mai mult sa cred ca nu sunt exceptii scolile cu banci noi pentru copiii de la clasa pregatitoare, ci regula (depinde doar ce unghi prezinta mass-media).
Antonia se va adapta cu siguranta, dar are nevoie un pic de timp 🙂
[…] unei activitati si a incerca o abordare diferita astfel incat sa decurga totul cat mai bine). Chiar am simtit ca dansa intelege si apreciaza eforturile noastre si vede cum disecam fiecare situatie, incercand sa eliminam aspectele negative si sa le […]
[…] unei activitati si a incerca o abordare diferita astfel incat sa decurga totul cat mai bine). Chiar am simtit ca dansa intelege si apreciaza eforturile noastre si vede cum disecam fiecare situatie, incercand sa eliminam aspectele negative si sa le […]
Leave A Reply